Scara raiului meu interior-10 Pași către tine – Malina Mariana Björklund
Îți prezint cu bucurie o metodă de 10 pași prin care poți urca și tu pe scara raiului tău interior. Acești pași au luat naștere într-o poezie și m-au susținut în procesul meu de transformare personală prin claritate, înțelegere și cunoaștere profundă a sufletului și a spiritului meu uman divin.
79 în stoc
Descriere carte
Această carte este o invitație caldă și profundă la o călătorie interioară de redescoperire a sinelui. Fiecare dintre cei 10 pași este o treaptă spirituală, un exercițiu de conștientizare și transformare care te apropie de inima ta, de copilul tău interior, de sursa ta divină. Născută din revelație și trăire autentică, cartea este mai mult decât un ghid, este un balsam pentru suflet, o punte între gând și lumină, între durere și renaștere. Este darul Mălinei către fiecare cititor care alege să își amintească cine este cu adevărat, să urce spre propriul său Rai interior și să-și onoreze drumul. Fiecare dintre noi are propria scară interioară, pe care o putem accesa oricând dorim.
Descriere autor
Mălina este o făclie aprinsă în noapte, o inimă care a transformat durerea copilăriei în lumină pentru ceilalți. Crescută în orfelinate, adoptată și apoi lăsată din nou pradă singurătății, ea nu s-a închis în traumă, ci a renăscut prin cuvânt și credință. Din tăcerea suferinței a crescut o voce blândă, autentică și profund vindecătoare. Astăzi, Mălina este nu doar autor, ci mentor, ghid spiritual și fondator al unei edituri născute din iubire, Maliterra. Prin tot ce face, ea își încurajează cititorii să urce pe propria scară a inimii, să viseze cu îndrăzneală și să transforme fiecare rană în dar pentru lume. Mălina pe lângă scrierea de cărți ea scrie și rescrie destine.
Cuvânt de la autor
„Dragul meu cititor, ca să ajung astăzi la tine, a fost nevoie să străbat și eu de nenumărate ori, drumul către mine. Acum îți mărturisesc cu mâna pe inimă că a meritat orice căzătură și orice lacrimă care a curs pe drum a fost o contribuție, a pecetluit fiecare rând din această carte. Orice creație încheiată este transformațională, pentru că însăși CREAȚIA șlefuiește și transformă CREATORUL. Iar fiecare dintre ei se lasă transformat de celălalt, ca într-un dans, astfel încât fiecare să-și împlinească propria menire, propria călătorie.”
Cu dragoste, autor
Malina Mariana Björklund
Publicația
Editura Maliterra
Pagini
138 pagini
Lansare
2024
Limba
Română
Ce spun cititorii
„DESTINAȚIE: Abia ieșiți din secolul vitezei, cei mai mulți dintre noi credem că a face 10 pași înseamnă a alerga spre o destinație. Numai că, Mălina ne arată o direcție surprinzătoare spre care este așezată Destinația noastră. Întoarcerea spre noi înșine devine o provocare pentru omul contemporan aflat mereu pe fugă între două job-uri, între două fișe ale postului și mai multe preocupări exterioare.
„10 pași către tine” propune întoarcerea la „setările din Fabrică”. Dacă drumul până la capătul pământului începe cu primul pas, înseamnă că drumul către Sensul Vieții începe cu întâlnirea cu sinele, pentru ca ceilalți 9 pași să ne apropie de copilul din noi, care încă mai așteaptă împlinirea promisiunilor făcute cândva, de către adultul devenit acum și care e pe cale să fi uitat că s-a făcut mare.
Pașii către tine nu înseamnă lecții pentru alții, ci exerciții spirituale individuale pentru a ne menține în formă. Felicitări Mălinei pentru neobosita strădanie de a ne ghida ca fiecare pas să fie făcut spre destinația stabilită: noi înșine!”
– Părintele Marius Moșteanu, Constanța, 22 decembrie 2022
***
„Am parcurs pașii și am văzut cu câtă speranță m-am regăsit în fiecare etapă. Știu că funcționează!
Pentru a aduce mai multă lumină, mâine voi coborî în dreapta iubirii și, sub dorința adevărului și a unității, aleg să merg înainte și să-mi întâlnesc călăuzitorii – spre a-l iubi și a-l recunoaște.”
Mariana Portase
***
„Scara Raiului meu interior este o experiență nemaipomenită în viața unui om.
Mă gândesc la Mălina, cea mică și cea mare. Ca o mică-mare tornadă, nu știu de unde are atâta forță și putere să-și învingă demonii și slăbiciunile, și, în același timp, să fie un sprijin de neclintit și neobosit pentru atâția oameni, de-a lungul timpului.”
Elena Lungu
***
Malina Mariana Börklund, este o prietenă dragă pe care o cunosc de 27 de ani. Este acea persoană rară, o binecuvântare în viața mea, alături de care am trăit momente prețioase de creștere și descoperire interioară. Malina este o ființă profund sensibilă, frumoasă atât la chip, cât și la suflet, altruistă, darnică și de o generozitate care inspiră. Prezența ei aduce lumină și pace, iar ceea ce oferă celorlalți vine mereu dintr-un loc autentic și iubitor.
Am cunoscut metoda din cartea „Scara Raiului meu Interior. 10 pași către tine” scrisă de Malina într-un moment în care aveam mare nevoie de lumină. Eu sunt o fire impulsivă și uneori am regretat deciziile luate la cald, fără răbdare. Dar această metodă unică m-a învățat să mă opresc, să respir și să ascult ce îmi transmite Dumnezeu prin vocea conștiinței mele.
Conștiința, acel „a ști împreună cu Dumnezeu”, a devenit pentru mine o călăuză interioară. Metoda scării mi-a fost o binecuvântare reală: m-a ajutat să privesc mai profund situațiile care mă tulburau și să înțeleg lecțiile pe care sufletul meu trebuia să le învețe.
Un exemplu simplu, dar revelator: disputa constantă pentru locul meu de parcare. În loc să reacționez cu furie, am aplicat metoda scării. Am căutat în mine acel loc și acel moment în care și eu, asemenea celor care îmi ocupau locul, m-am simțit neînțeleasă sau grăbită. Din acea înțelegere a izvorât un dialog pașnic și o relație bazată pe respect reciproc. Astăzi, locul meu de parcare e liber și sufletul meu la fel.
Această carte este o lectură, ci un instrument de transformare.
Îți mulțumesc, Malina, pentru că ai pus în pagini o scară spre cerul din noi.
Cu recunoştinţă şi gratitudine,
F.M
***
„Cum o percep pe Mălina din Finlanda ?” Pe Mălina o percep ca un suflet bun , un suflet înalt …într-un metru şi un pic de om . Un suflet care a experimentat multe în această viață aici , multe dureri şi care a reuşit să tramsforme durerea în lumină , direrea în talanți , durerea în alinare pentru ceilalți . Mălina Este omul care , deşi atraversa căderile ei de om …ridica alți oameni , susținea alți oameni , sufla în aripile alți oameni …Mălina Este un Univers de iubire …într-un metru şi un pic de lumină . Mălina Este unul dintre sufletele cele mai înalte , pe care mi-a fost dat binecuvântarea să întâlnesc în această viață . Mălina e Mălina , îndegul Mălina , divina Mălina din Finlanda …în această viață . Aşa o percep pe Mălina . Te iubesc fată , mulțumesc că eşti …te îmbrățişez cu mare drag , suflet luminat M
***
Malina Björklund, este mentorul meu cu care fac aceste care include atât metoda SCARA RAIULUI cât și „Cei 10 Pași -Descoperă-ți puterea interioară”, cursuri unde într-adevăr te susține că să poți ieșii din labirinintul stărilor și emoțiilor din trecut.Vă îndemn cu dragoste să participați la acest curs pt că interiorul nostru este Raiul este împărăția este locașul unde locuiește Hristos..!Va las pe voi sa alegeți….!
Vă îmbrățișez. Daniela Amarghioali
***
„Am cumpărat mai întâi o singură carte, din curiozitate. După ce am citit-o, inima și sufletul meu au fost atât de atinse, încât am achiziționat încă zece exemplare, le-am dăruit celor dragi, ca o binecuvântare împărtășită. Cartea a fost doar începutul. Am simțit chemarea și am ales să particip la cursul SCARA RAIULUI, creat și susținut cu atâta iubire de Mălina Björklund. După ce l-am parcurs o dată, am știut că trebuie să ofer acest dar mai departe – am plătit cursul pentru o prietenă dragă. Transformarea ei a fost atât de vizibilă încât, la rândul ei, a investit în pachetul individual „Scara Raiului”.
Împreună, am continuat toate cursurile create de Mălina. Am fost călăuzite pas cu pas cu blândețe, curaj și lumină. Drumul nostru a culminat pe scenă, unde, eu și prietenele mele, ghidate în cadrul programului de un an De la vis la manuscris, ne-am văzut visul împlinit: fiecare dintre noi a publicat propria carte.
Astăzi, suntem mai mult decât prietene. Suntem creatoare. Suntem surori de lumină, unite de cuvânt și de vis, datorită întâlnirii cu Mălina Björklund.”
Maria Lazăr
***
„Am cumpărat cartea și după aceea am mai cumpărat alte opt bucăți pe care le-am dăruit familiei mele și am participat la toate edițiile de curs Scara raiului.”
Gabriela Chiru


Recenzii
Nu există recenzii până acum.